acum, înainte să citeşti sau să faci orice altceva, ascultă  Alexandru Andries – Cea mai frumoasă zi  , o să-ţi prindă bine

Am auzit de curând citatul “e mai bine să fii stăpânul gândurilor tale decât sclavul vorbelor tale”. Aş adăuga, sclavul privirilor tale, al gesturilor tale care trădează gândurile pe care voinţa ta le vrea încuiate în cel mai ascuns cufăr pe cea mai îndepărtată insulă a minţii tale, sub lacătul cel mai greu.

Eu sunt ca o carte deschisă. Până şi cel care face bastonaşe într-ale cunoaşterii naturii umane ar putea să-mi citească nesiguranţa, firea temătoare, frica de a nu dezamăgi, pe mine însămi şi pe ceilalţi, nevoia de a fi apreciată, lăudată, aprobată, aplaudată chiar, dacă stau să mă gândesc la ultima reprezentaţie pe scenă..Nu reuşesc să-mi domesticesc latura asta care caută mereu consimţire pentru actele mele sau, mai grav, bătăi din palme extaziate, încurajări puternice.

Să fie de vină dendronul social din fiecare, cel care menţine sau deviază coloana vertebrală  şi care creşte o dată cu numărul grupurilor cărora le aparţinem, cu ramificaţii şi ramificaţii indomptabile? Ceva gen Facebook, noua mea adicţie, (care a urmat după cafeaua cu lapte şi ceaiul negru cu frişcă) cauţi să ieşi în evidenţă cu melodii foarte noi sau foarte vechi sau cu poze în locaţii inedite, te bucuri când vezi like-uri peste like-uri şi comentarii and shit, crezând că astfel o să vadă şi prietenii prietenilor tăi cât de tare eşti tu, având certitudinea că astfel ramurile dendronului tău social (metaforă pe care doar ce-am născocit-o, nu de alta dar îmi alesesem deja oja pentru unghii şi blushul pentru mâine şi nu mai aveam la ce mă gândi) se vor extinde, vor cuceri continente şi astfel, pământul pe care calci va fi mai sigur, mai luminos, că vor răsări floricele multicolore în urma ta..

Şi, ca să-mi rezum simplificator mood-ul din seara asta.. ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei, apoi se răstoarnă, în cercuri concentrice, peste roşiile scobite..

şi să adăugăm, Oreste în Andromaque:  Et vous le haïssez? Avouez-le, madame, l’amour n’est pas un feu qu’on renferme en une âme: Tout nous trahit, la voix, le silence, les yeux, Et les feux mal couverts n’éclatent que mieux