Inaintea oricaror dezvaluiri, povesti and co, as vrea sa impartasesc cu voi anumite pareri, nemultumiri, idei, pe care le-am sintetizat intr-un articol recent publicat in revista Dilema veche (numarul 170):

 

Litere şi note muzicale

 

O uşă greu de urnit. Afişe rupte. Un chip pe jumătate acoperit de breton, un rictus dispreţuitor, o ţigară aruncată pe prag, strivită apoi cu indolenţă de vârful pantofului, o mână lansând pe lângă coşul de gunoi ultimele flyere primite. Şi mai ales, o privire pierdută, apatică. Nu o privire care să oglindească avalanşa gândurilor, reflexivitatea, ci acel regard opac ce arată vidul lăuntric şi banalitatea existenţială. Numele tabloului: “Student intrând în Universitate”.

Se ştie că adolescenţa este cea mai prolifică perioadă a vieţii unui om în ceea ce priveşte planurile măreţe, aspiraţiile înalte, precum şi convingerile că obstacolele în calea succesului nu pot fi insurmontabile. Adolescenţii cred că pot atinge cerul cu degetele numai dacă se ridică pe vârfurile tenişilor. Ei bine, odată cu trecerea timpului, acest laborator de vise îşi pierde funcţionalitatea şi ori de câte ori se iveşte un obiectiv aparent intangibil, reminscenţă a vremurilor glorioase, omul consideră că mintea lui, printr-o mişelească uneltire, construieşte castele în Spania. Astfel apare mediocritatea, suficienţa, împăcarea cu sinele lipsit de strălucire, de cultura cel mai adesea. Universitatea, în ciuda aspectului său impunător, a  marmorelor sale reci şi inospitaliere, a statuetelor sale impozante,  şi-a pierdut darul de a aduce laolaltă tineri care să aibă dorinţa de a excela şi nevoia de a-şi înfrumuseţa spiritul. Sunt acceptate limitele sans mot dire, toţi cei care păşesc pragul instituţiei rezumându-se la a fi mici Salieri. Daca O. Paler considera ca „societatea e organizată ca să producă destine mediocre”, eu propun să încercăm să schimbăm această organizare, chiar dacă acest lucru ar face parte din categoria obiectivelor aparent intangibile menţionată mai sus. Provocarea mea, mănuşa pe care o arunc, este sa-i redăm Universităţii statutul său de refugiu din calea balaurului cu mii de capete numit mediocritate şi să întoarcem tinerii al căror reprezentant a fost prezentat la început, spre calea cea bună . Să facem astfel încât studenţii să părăsească băncile facultăţii în primul rând formaţi ca Oameni şi mai apoi ca buni profesionişti. Pentru împlinirea acestui scop s-a format un nucleu de studenţi la Litere care împărtăşesc aceleaşi idealuri şi care doresc să pună în mişcare o campanie de rebranding al Universităţii, acest articol reprezentând doar prima din acţiunile întreprinse. Următorul pas va fi amplasarea unui pian în holul facultăţii, eveniment care va fi însoţit şi de o conferinţă pe tema culturalizării. Un lucru e cert: nu vom lăsa armele pana nu vom face din acest spaţiu unul al iubitorilor de cultura, de frumos, o insulă a lui Calypso unde să regăsim idealurile pierdute.  Iar deviza noastră va fi constituită din cuvintele adresate de către regina Isabela lui Columb: “Daca pământul pe care-l cauţi nu există, Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.”

 

                                                                           Veronica Stancu, anul 1,  studentă a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti