Ce poti face intr-o zi cu un notebook ce are o autonomie de 12 ore

Poti să…astepti..Spunea  odata cineva că viaţa nu este decât o lungă aşteptare..te trezeşti, cu ochii umflaţi, lacom căutând ibricul de cafea şi aştepţi să fie gata proteza existenţiala, te îmbraci, conştient fiind că urmeaza, ghici, o noua aşteptare purtând numele de metrou, apoi aştepti să se facă verde la semafor, să treacă doamna a cărei vârsta i se citeşte pe buzele ofilite şi obrajii brăzdaţi, să-ţi răspunda la telefon individul căutat pentru o problema importantă cu “aşteaptă puţin, să-mi găsesc agenda”. Şi accepţi, aşezându-te resemnat pe scaun, aşteptând desigur să fii chemat la interviul pentru jobul minunant pe care l-ai aşteptat toata viaţa…

Şi deodată apare zâna cea bună, victorioasă din lupta cu destinul implacabil, îţi deschide cu bacheta ei magică geanta, de unde-ţi zâmbeşte smugly notebook ul Asus UL 30, pe care doar ce l-ai achiziţionat, pentru principalul motiv ca îi ţine bateria in jur de 12 ore şi că l-ai putea folosi la muncă sau în pauze când te duci să-ţi bei cafeaua de după masă in cel mai apropiat pub cu wireless, fără să-ţi faci probleme în privinţa timpului de utilizare. Brusc ţi se deschide în minte un întreg univers, te imaginezi deja pe plajă, aşteptând ca valurile să binevoiască a-ţi mângaia picioarele în timp ce alături se lăfăie pe nisip laptopul îmbrăcat în aluminiu polizat, ce parcă îţi şopteşte: you must stay in touch…Sau, şi mai bine, sunteţi amandoi, prieteni nedespărţiţi în războiul împotriva aşteptării, legănaţi de valuri într-o gondolă, cu privirea către celebrul Pod al Suspinelor..

Revenind însă cu picioarele pe pământ, realizezi că un astfel de partener te-ar putea scăpa de purgatoriu în cele mai dureroase aşteptări, precum cele de la cozile pentru plata facturilor, pentru sosirea avionului sau controlul la medic. Ai putea reanima timpul mort prin jocuri sau vizionare de film, profitând astfel de performanţa plăcii video  NVIDIA® GeForce® G 210M sau ai putea desigur rula aplicaţii solicitante, necesitând eforturi consistente din partea portabilului, cărora le va face faţă fără dificultate mulţumită procesorului Intel® Core™2 Duo SU7300 şi  tehnologiei ASUS Turbo33. Zâna cea buna a avut gentileţea de a facilita cumpărarea unui asemenea laptop, punând la dispoziţia doritorilor  link-ul  Asus UL30

Sus-numita zâna m-a rugat de asemenea să specific că postul este dedicat concursului Superblog 2009, organizat de Pcnews, despre care v-am vorbit într-un articol anterior.

 

fabula

want more..accesati fishki

 

Ma privesti, deci exist

Parafrazându-l pe Descartes cu a lui “cogito ergo sum”, am ajuns la “mă priveşti, deci exist”, influenţată  fiind şi de primul seminar de antropologie culturală, la care am vorbit despre etnocentrismul privirii, despre omul care nu a existat şi nu a devenit o problema pentru sine decât în oglinda Celuilalt, despre pluralitate, alteritate, identitate şi altele..Bref, afirmaţia că existăm doar în măsura în care suntem priviţi poate părea un pic deplasată, mai ales dacă ne gandim la pustnicul ce trăieşte în singurătate şi mulţumire, fără să simtă aţintită asupra-i privirea analitică a unei alte “trestii cugetătoare.”(B. Pascal)  Ei bine, chiar şi acest solitar are bine sădita în sine îndoiala, speranţa sau certitudinea, în funcţie de puterea credinţei, că este privit de Dumnezeu. Şi acum, după cum v-am obişnuit deja, voi folosi forţa irepresibilă a exemplului personal în primele  zile de cămin am fost lipsită de intimitatea pe care ţi-o conferă draperiile, prin urmare, total expusă privirilor celor din căminul alăturat, mai ales datorită distanţei mici dintre cele două clădiri. Puteţi să vă imaginaţi o hoardă de “pedophile beards“, aşteptând avizi, cu privirile încordate, să fac o mişcare greşită, revelând anumite porţiuni din ceea ce cântăreşte 50 kile şi măsoară 1, 65 m. în înălţime. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat datorită creativităţii mele puse în serviciul aflării soluţiilor la probleme şi deci, folosirii uşilor şifonierului în scopuri nobile. Unde vreau să ajung cu povestioara aceasta, vă întrebaţi poate..Răspunsul e simplu, la artificialitatea cu care-mi executam fiecare mişcare, fiecare activitate, chiar şi cele mai uzuale, precum pieptănatul sau aranjatul eşarfei. Totul pentru că în conştiinţa mea se cuibărise bine ideea că un ochi străin ar putea privi şi judeca..Modificarea comportamentului s-a realizat şi prin cenzurarea anumitor porniri, ajungând să-mi impun să merg mai drept, să nu mă mai tolănesc pisiceşte în pat, să nu mai dansez de una singură pe reggae franţuzesc înainte de culcare, conform obiceiului..Nu mai punem că la un moment dat l-am suprins pe unul din inamici imitându-mi mersul legănat şi distrându-se fantastic pe tema asta..Pe scurt, ştiindu-mă privită, ceea ce în mintea mea căpătase proporţii infernale, îmi aranjam cu deferenţă masca socială, boţită şi zdrenţuită de la atâtea purtări în spaţiul public…Eram ca o actriţă înecată în aplauzele mute ale publicului, luată ostatic dupa încheierea piesei de teatru. Şi, ca să fiu sinceră, începusem să empatizez cu cel care mă ţintuia în bătaia puştii, să-mi placă gheţarul topit de admiraţie din irisul său demonizat..Mă simţeam importantă, mă priveau, deci existam, ieşisem din amarul anonimităţii..

Capitolul doi: O dimineaţă mohorată, un rictus obosit pe o faţă adormită, o mână rece ţinând strâns rucsacul încărcat cu obiecte necesare supravieţurii timp de două zile în minunatul Bucureşti. Vagon 3, loc..neimportant, mă aşez deja plictisită pe scaunul rigid, privind-o cu ranchiună pe cea care-mi ocupase locul de la geam. Mă consideram moştenitoarea legitimă a acelui spaţiu, indiferent de ceea ce scria pe bilet, prin urmare felonia de a-l găsi uzurpat îmi încordase muşchii faciali. În fine, să mergem mai departe…In faţa mea era o domnişoară de vreo 23 ani, pe care o voi numi “fecioara despletită”, iar lângă ea, o băbuţă, să-i spunem, “veşnica clevetitoare”, cu cacofonia de rigoare..Timpul trece, plictiseala rămâne..Punctul culminant are ca reper staţia de la Brăila, odata cu pătrunderea în vagon a unei femei differently abled and financially embarrassed, care căuta sprijin în rândul călătorilor. Ajungând în raza noastra de acţiune, fecioara despletita face un gest marcant, total incomprehensibil în ceea ce ma priveşte. După un scurt moment de panică, lasă capul într-o parte şi-şi închide frumoşii ochi de amazoană supărată. Concluzionând, o loveşte instant un somn greu, obstacol insurmontabil în drumul mâinii sale spre portofel, ghinion pentru sus-menţionata femeie nevoiaşă. Să fie oare aceasta criză selgiucidă ce şi-a impus supremaţia în minunatul spaţiu românesc sau setul diferit de valori al fecioarei despletite..ce mai, e o lume nebună nebună de tot..boschetarii se aruncă în faţa maşinilor pentru a-şi încărca vistieria şantajându-i pe şoferi cu depunerea plângerii, oameni egocentrici care devin purtători de baston alb în faţa loviturilor destinului aplicate altora..în mai puţine cuvinte… se schimbă placa, e mai mult..deşi exişti, eu nu mai vreau să te privesc..

 

Continuare – jocul in reclamele tiparite

Reclama pentru cafeaua Nescafe relevă importanţa secretului în joc, a unei înţelegeri tacite între jucătorii doritori să păstreze confidenţialitatea informaţiilor ce aparţin domeniului subînţelesului care, daca sunt spuse, îşi denaturează o parte din farmec (Johan Huizinga, 2003). În plus, ambiguitatea ce provine din „jocul” planurilor implicit-explicit, atât la nivelul cuvintelor cât şi la nivel ideatic (inversarea universurilor tradiţional/modern) solicită destinatarului un efort de interpretare. Sloganul „Cine a pus cafeaua in drum” face referire la binecunoscutul cântec „Cine a pus cârciuma-n drum” aparţinând folclorului românesc, cu care se identifică mediocritatea provincială. Înlocuirea cuvântului „cârciumă” cu „cafeaua” subliniază dorinţa de modernizare a societăţii, de la arhetipul rudimentar la un model superior. Însuşi Cioran constată că „România n-are nimic original în afară de ţărani, artă populară şi peisaj. Toata România miroase a pământ. Să nu fim noi capabili de a deveni mai mult decât un biet popor? Aceasta este întrebarea”. Prin analogie, trebuie menţionat că Cioran nu este singurul care critică societatea în care trăieşte. Nietzsche, la rândul lui, prin enunţul „Ce de bere în inteligenţa germană” trimite cu gândul la aceleaşi concluzii. Se constată de asemenea, în societatea de azi, o rupere de tradiţie, reclama reuşind să sublinieze aceasta caracteristică a mentalităţii colective.

Poziţionarea (“ce face produsul şi cui îi este destinat”, Ogilvy) cafelei ca soluţie pentru cei grăbiţi stabileşte o paralelă cu o trăsătura însemnată a societăţii postmoderne şi anume viteza, graba care-i caracterizează pe cei care doresc sa ajungă la locul de munca şi obstacolele ce trebuie surmontate. “Cafeaua-n drum” este totuşi un element benefic mai ales pentru că poate fi văzută ca o “proteza existenţiala”, un fel de suport cotidian al individului care îşi ia porţia de cafea în fiecare dimineaţă precum alcoolicul ce nu-şi poate începe ziua fără doza de băutură. Comparaţia nu este făcuta întâmplător, termenul „cârciumă” trimiţând la universul celor acaparaţi de acest viciu.

 

wtf, i’m IN: Superblog 2009

După o lungă meditaţie privind long term and short term effects, advantages and disadvantages, pros and cons, whys and why nots, am decis să intru şi eu în concursul Superblog 2009, organizat de PCnews.ro, puternic motivată fiind de  lozinca: “Nu am nimic de pierdut!” ba dimpotrivă, spunând concurs, te gândeşti la premii, lauri, bucurii pe care nu le poţi afla decât în nectarul Olimpului şi mai bine mă opresc aici înainte să ajung la ambrozie şi $$$

O sa fie fun, garantez cu onoarea mea de blogăriţă belicoasă…ca de nu, pre multi am să popesc!:))

 

pentru iubitorii limbii franceze

“Les hommes se bidonnent avec la langue française !

La langue française est quand même bizarre. Pourquoi dit-on UN tabouret et pourquoi UNE  chaise ? LE tabouret a-t-il des petits attributs qu’on n’a pas vus ?

Pourquoi dès que c’est UNE galère, c’est tout de suite au FÉMININ ? LA pluie, LA neige, LA grêle, LA tempête, tout ça, c’est pour vous les FEMMES !

Nous, c’est LE soleil et LE beau temps, LE paradis!

Vous, vous avez pas de chance..: LA cuisine, LA bouffe, LA poussière, LA balayeuse.

Nous, c ‘est LE café, dans LE fauteuil avec LE journal en écoutant LE hockey, et ça pourrait être LE  bonheur si vous ne veniez pas mettre LA chicane.

Pour retrouver LE calme, je crois qu’on devrait laisser LE genre décider…

Vous pouvez regarder LA télé, mais on choisi LE poste. Si LA télécommande vous appartient on en a LE contrôle.

Mais ne voyez aucun sexisme là-dedans, oh non ! D’ailleurs, entre parenthèses, je vous signale que LE mot sexe n’a pas de FÉMININ. On ne dit pas UNE sexe, on dit LE sexe d’UNE FEMME, ou même LE clitoris.

Par définition, LE plaisir est donc pour les hommes.  Car si les préliminaires sont rapides c’est qu’ils ne font qu’UN préliminaire. Plus que ça c’est UNE perte de temps.  Après avoir obtenu UN orgasme, les hommes se retournent pour trouver LE sommeil pendant que les femmes vivent UNE frustration.

D’ailleurs, dès que c’est sérieux, comme par hasard, c ‘est tout de suite au MASCULIN : on dit UNE rivière, UNE p’tite rivière, mais UN fleuve ou UN océan, on dit UNE trottinette , mais UN avion à réaction!

Et quand il y a UN problème dans UN avion, c ‘est tout de suite UNE catastrophe, hé ! hé !  Alors, c’est toujours à cause d’UNE erreur de pilotage, d’UNE mauvaise visibilité, bref à cause d ‘UNE connerie. Et alors, attention, dès que LA connerie est faite par UN HOMME, tout de suite, ça s’appelle plus UNE connerie, ça s’appelle UN impondérable !

Enfin, moi, si j’étais vous les FEMMES, je ferais UNE pétition. Et il faut faire très très  vite parce que votre situation s’aggrave de jour en jour: y’a pas si longtemps, vous aviez LA  logique, LA bonne vieille logique FÉMININE. Ça, nous a pas plu, nous les HOMMES et on a  inventé LE logiciel.

Mais vous avez quand même quelquefois de petits avantages : on a LE mariage, LE divorce, vous  avez LA pension et LA maison. Vous avez LA carte de crédit, on a LE découvert.

Mais en général, LE TYPE qui a inventé LA langue française ne vous aimait pas beaucoup.

Il n’a pas pu s’empêcher de mettre UN accouchement. Vraiment MASCULIN, UN accouchement ! Ah ça, des erreurs comme ça, il en a fait plein : UN sac à main, c’est viril à mort! UN soutien-gorge, c’est pour les

camionneurs ! LE maquillage, LE rouge à lèvres… Il s’est trompé dans l’autre sens aussi : UNE moustache, ça c’est LA FÉMINITÉ poussée à son comble. UNE testicule !!! Alors là, je sais pas comment IL a fait pour se tromper, parce que très tôt dans LA vie, on découvre qu’UNE couille c’est pas ce qu’il y a de plus FÉMININ.

Même les aveugles font LA différence. Ben LUI, IL a rien vu : ” Hein ? UNE couille ? Kécécéça ? Oh ben ça doit être FÉMININ, À moins que LA langue française a été inventée par UN travesti.

Bon, alors, depuis que je sais ça, je fais très attention quand je parle à UNE FEMME pour pas LA vexer : maintenant  je fais LE cuisine, après je fais LE vaisselle et je regarde LE télé en me grattant UN testicule !”

 

explicitari profunde, jocul in reclamele tiparite

Reclama „DentArt” este bazată în mare parte pe teama irepresibilă a oamenilor de setul de proceduri desfăşurate de către dentist. Putem remarca în primul rând folosirea metonimiei, „procedeu bazat pe un transfer semantic, petrecut între doi termeni, dintre care doar unul este exprimat, celalalt fiind sugerat” (O. Bălănescu, 2007) prin care instrumentul medical, sursă de durere şi disconfort, reprezentativ pentru întreaga procedură,  este substituit prin acea pană. Unele persoane amână vizita la medicul stomatolog pana ajung la un moment critic in care durerea devine de nesuportat, intr-atât de mare este frica de dentist. Prin pană se degaja ideea de naturaleţe, de îndemânarea cu care dentistul mânuieşte instrumentele cauzatoare de durere. Cu riscul de a mă abate de la subiect, voi prezenta in continuare simbolistica penei, informaţiile provenind din „Dicţionarul de simboluri”, simbolistică utilă, după părerea mea, în înţelegerea acestei reclame. „Funcţia simbolică a penei este legată, in şamanism, de ritualurile ascensiunii cereşti, deci de clarviziune şi divinaţie. Astfel apare la mezo-americani ca omolog al pletelor, al ierbii şi al ploii. Această dublă simbolistică a penei : putere ascensională şi creştere vegetală, se regăseşte în utilizarea de către indienii zuni in timpul sărbătorilor de Solstiţiu, a unor beţigaşe de rugăciune terminate la extremitatea lor superioară cu mari smocuri de pene. Beţigaşele sunt înfipte în lanurile de porumb sau în noroiul fluviilor şi in toate locurile sacre din vecinătatea piscurilor, ca ofrandă strămoşilor, Soarelui si Lunii. Se făceau si anumite ofrande de pene „prin care se duceau zeilor mesaje care implorau protecţia lor. Oamenii agăţau pene de tavanul casei si in toate templele, legau pene de scări pentru a împiedica accidentele. Pana este simbolul puterii aeriene eliberate de greutăţile acestei lumi. Coroana de pene cu care se împodobesc regii si prinţii aminteşte cununa razelor solare, aureola hărăzită fiinţelor predestinate […] Daca pana este simbolul justiţiei, intre altele, la egipteni, aceasta se datorează fără îndoiala că, o greutate cat de mica ajunge pentru a descumpăni talerele balanţei”.

Prin urmare, in plan conotativ, pana este simbolul eliberării, modalitatea prin care frica îşi pierde din intensitate, lăsând loc seninătăţii. Elementul ludic este reprezentat tocmai prin inversarea polilor angoasă – calmitate. Se realizează astfel o exploatare a sferelor lăuntrice ale individului, încercându-se schimbarea mentalităţii sale şi a conceptului riguros pre-format prin care medicina dentara este văzută ca o forma de suferinţă. Acest aspect al intelectului uman trebuie observat şi analizat in contextul epocii trecute, când tehnologia medicală era marcata de numeroase insuficiente: este vorba aici despre un retard al evoluţiei ştiinţifice pe care România şi l-a corectat mult mai târziu. In consecinţa,  medicii din societatea contemporana trebuie sa se confrunte cu acest gen de gândire implementat adânc in mentalul colectiv. In consecinţă, prin inducerea ideii de modernizare a practicilor  se încearcă o schimbare a concepţiei asupra medicinei dentare.

 

prin meandrele publicităţii, jocul în reclamele tipărite

Aparent marginal şi frivol, jocul ocupă în viaţa omului şi a omenirii un loc mult mai important decât consimte să-i acorde opinia comună. Johan Huizinga a demonstrat convingător că întreaga cultură  poate fi considerată „sub specie ludi”. Războiul şi justiţia, filozofia şi poezia, retorica şi artele, comunicarea şi discursurile publicitare sunt toate, mai mult sau mai puţin, datoare propensiunii omului către joc. Psihologii tind să vadă în aceasta o compensaţie acordată copilului din noi, dar rădăcinile sunt, se pare, mult mai adânci. Voi încerca în continuare o analiză a manifestărilor spiritului ludic în constituirea mesajului reclamelor tipărite.

      Creatorii de publicitate apelează din ce în ce mai des la joc pentru a-şi atinge scopurile legate de persuasiunea publicului cumpărător mai ales pentru că, de obicei, activităţile ludice au un caracter gratuit, spre deosebire de minciună, în spatele căreia se ascunde întotdeauna un interes personal, şi sunt situate în afara distincţiilor de genul adevăr/neadevăr, înţelepciune/nebunie, bine/rău. In consecinţă, reclama este prezentată sub forma unui joc pentru disimularea caracterului său persuasiv, ajungându-se astfel la o manipulare voalată, foarte eficientă a consumatorului.

      Succesul comercial al produsului depinde de punerea în scenă a obiectului comunicării prin puterea de evocare şi forţa de sugestie a imaginii asociate. Imaginea este deschisă interpretărilor multiple şi favorizează emotivitatea, ceea ce relevă dimensiunea ei subiectivă. Dimensiunea obiectivă este dată de imaginarul colectiv, elementele sale constitutive precum utopia, visarea, fiind declanşate prin discursul manipulativ.

„Imaginea este încărcată de semne şi, adesea, nu este decât un act magic, simbolic, care nu exista decât prin semnificaţiile care îl susţin” (V. Dâncu, 1999). Comportamentul consumatorului este dirijat mai mult de forţele inconştiente ale imaginaţiei şi afectivităţii, decât de raţionalitatea lui. De aceea, cei care se ocupă cu publicitatea vor căuta să facă astfel încât produsul pe care doresc să-l promoveze să devina obiectul dorit al categoriilor de potenţiali consumatori.

Prin intermediul reclamei, simbolurile de status care accentuează distanţa dintre masă şi elită sunt foarte repede generalizate. Astfel, bunurile sunt tot mai accesibile producţiei de serie, iar consumul ostentativ rămâne unica soluţie de diferenţiere în cursa sociala pentru distincţie (V. Dâncu, 1999). Prin urmare, un argument în plus pentru susţinerea practicii sociale ludice exercitate de publicitate este faptul că prin aceasta este simulată libertatea alegerii, ocultându-se constrângerile consumului.

In decodificarea unor imagini, textul se canalizează spre un anumit univers de interpretare. Imaginea este polisemică, un fel de enunţ deosebit de complex şi multistratificat.

O mare parte din textele publicitare sunt forme discursive care sfidează logica, aspect pe care îl putem pune sub semnul ludicului.

 

intoarcere in trecut cu multiple volute

La umbra unui copac, o fosta elevă caută cu obstinaţie în geanta ei supradimensionată, printre Herve Bazin, Cioran, J. Giono şi Adevărul de seară un febrifug care să-i readucă temperatura corpului la normalitate. Găsind doar un pachet de şerveţele parfumate, se mulţumeşte să-şi şteargă picăţelele de apă sărată îngrămădite în mod inexplicabil în cuta de obicei insesizabilă de pe mijlocul frunţii. Plecase de acasă cu un singur gând “Plec!”, iar paşii o purtară tocmai acolo, în curtea liceului, părăsit fără regrete acum un an, fără ca mitul eternei reîntoarceri să-şi fi găsit corespondent în realitate până în acel moment. Nu întelege durerea acută din regiunea abdominală şi nici muşcătura unghiilor în carnea moale a palmelor umede. Se gândeşte că ar fi bine să-şi scoată agenda pentru a consemna această experienţă şi, în timp ce scrie, observă cum îi tremură pixul în mână, după care vede gloata de elevi scăpaţi din temniţă, polemizând în jurul problematicii locului unde îşi vor petrece after school-ul: ” Buey, haideţi în New York k e şmecher, dar să-l aşteptăm pe V că a zis că vine cu două jointuri”. Câte amintiri scoase tout d’un coup de sub lacătul ruginit al memoriei..Acum un an era la moda Ritz-ul din Tiglina şi salata de fructe. Îşi aminteşte cum plecau în număr mare în căutarea bucuriei pierdute între colţul băncii şi catalogul profesorului încruntat, cum îi privea prismatic pe cei opriţi la “poarta fericirii” să socializeze printre fumuri de Pall Mall şi zâmbete strâmbe, cum ajungea acasă înecată în reverii bovarice, aşteptând impacientată să  intre pe messenger pentru a-şi pune la status: “să nu te fi iubit nu-mi amintesc, dar trebuie să fi fost îngrozitor..”, mesaj dedicat unui ignorant în ale dragostei de la clasa de mate-info. Sub nucul acela bătrân, parcă  mai freamata încă gândind la sprâncenele lui groase şi la ochii aceia negri care nu promiteau nimic…Conştientizeaza încet încet starea de bine care o cuprinde pe neaşteptate în aburii săltaţi ai iubirilor de demult, şi priveşte curioasă păianjenul care, mic acrobat pe pânza lui subţire, nu se sinchiseşte de prezenţa unei foste liceene  nostalgice..Timp, încotro mergi, spre ce meleaguri noi, grăbit alergi…

 

valsapena

Scrie, fetiţo, numai scrie! îmi strigă ea, molateca voce din cap, să uite foaia pe care o scrijeleşti de durerea-i mută atunci când emoţiile tale se aştern asupră-i precum aşternutul cald peste un trup tresărind. Scrie, fetiţo, când umbra zorilor dansează curat la geamul tău, cu mişcări din ce în ce mai unduitoare, în aşteptarea ca pleoapele tale paralitice să se deschidă, când sufletu-ţi se crede urmărit, încolţit de angoase străvezii ca în visele în care simţi respiraţia monstrului în ceafă şi fugi, neputând însă să ţipi după ajutor. Scriind, ţipătul acela sufocat va umple mii de pagini şi vei fi fericită. Să scrii, fără a aprinde lumina, folosindu-te doar de licărul ochilor tăi mari ce ascund în ei adâncimi de întuneric…Imi vorbeşti de fericire, dar albumul în care am  îmbălsămat momentele d’indicible bonheur  e în întregime de carton şi sloiuri neîntelese de regrete îmi înţeapă gâtul. De ce n-am dansat niciodata în ploaie, de ce n-am vazut până acum coloana infinitului, Budapesta, de ce nu am un pub favorit unde să mă duc zâmbind, iar waiter-ul să ştie dinainte ce vreau să comand, de ce n-am dormit niciodată pe plajă, cu părul sărutând nisipul şi cu o sticlă goală de Jack Daniel’s alături? Aceste lucruri şi multe altele după chipul şi asemănarea lor m-ar fi făcut fericită, măcar atât cât albumul meu cu bucurii să capete margini dantelate…să mă minunez şi eu făcând inventarul prăfuit al elanurilor ridicole din tinereţe..Filozofii spun că ne este mai uşor să spunem ce ne face nefericiţi decât ceea ce ne-ar putea aduce fericirea. Ei bine, eu ştiu ce m-ar putea aduce în acel punct dar, în încercarea de a cuprinde nemărginitul, ceva îmi pune piedică, de unde căderea dureroasă în noroiul apatiei fără leac. Acel ceva poartă un nume demn şi defileaza prin faţa ferestrelor sufletului meu cu pieptul umflat şi mâinile rigide pe lângă corp: absenţa celuilalt. Nu există fericire solitară..

“Le sommeil de la raison engendre des monstres”

“La bella soledad
Legere et douce
A en pleurer
L’ivresse
de pouvoir s’envoler
Diamantes de lune
Sur l’eau qui dort
C’est ton chemin de conquistador
Tes yeux ne voient que la bleu du ciel
La terre a pose des chaines a tes ailes
La terre a pose des chaines a tes ailes
Pour te garder pres d’elle.” ( Valsapena lyrics, Cirque du Soleil)